Pe la jumătatea a doua a anilor șaptezeci, cu ajutorul unor secretare din niscaiva întreprinderi de stat, un croitoraș la vreo douăzeci de ani trăgea la xerox, noaptea, pe ascuns și cheltuiala proprie, cărți interzise de orînduirea comunistă.
Din cele câteva zeci de titluri (pe acele vremuri cu efect indezirabil, indezirabil de imediat) distribuite amicilor înfometați de imaterialisme cu generozitatea cu care ar fi împărțit, undeva pe cheiurile Dunării, pâine aburindă săracilor, mi-a oferit și mie două acum vreo câțiva ani. Le-am acceptat cu entuziasm pe jumătate prefăcut, dar chiar și acum, după ce timp de câteva luni m-am făcut că le uit într-un colț de debara printre mături, bulendre și sticle de vin deși știam că nu mai prezintă de mult nici un pericol, mă apropii cu băgare de seamă de locul pe care-l ocupă în bibliotecă fără să fi îndrăznit încă să citesc din ele mai mult decât crâmpeie. Și asta în pofida faptului că, la prima vedere, nu au nimic înspăimântător.
Principes et méthodes de l'art sacré de Titus Burckardt, apărut în aprilie 1976 la editura Dervy-Livres din Paris a fost fotocopiat două pagini pe coală, in-octavo-ul original devenind astfel un in-quarto cu textul nu arareori trunchiat de pripa legătorului clandestin, cu coperți cartonate gri turcoaz și litere aurii încrustate pe muchie. În ceea ce privește Light on the ancient worlds de Frithjof Schuon, în traducerea engleză a Lordului Northbourne („le quatrième du nom”), editat la Londra în 1965, cartea își conservă formatul in-octavo original printr-un truc menit parcă să amplifice conținutul metafizic al coperților negre. Paginile, xeroxate după același sistem, două pe foaie, îi sunt pliate la mijloc, iar extremitățile sunt prinse în cotor în așa fel încât cartea are aparența unei opere imprimate în epoca apusă a „coupe-papier”-ului și de atunci rămasă neatinsă.
O singură diferență, de unde poate și teama mea caraghioasă : dincolo de paginile (cele două pe care am avut îndrăzneala să le citesc) argumentând pătimaș în favoarea unității spirituale a civilizațiilor străvechi și a absurdității refuzului de către omul modern a Revelației divine, unica în stare să-l scoată din mocirla existenței pământești, ei bine, în spatele acestor pagini, arma albă a amatorilor de publicații vechi n-ar descoperi, amenințare extremă, decât albul spălăcit de timp al hârtiei de proastă calitate. Infinitul sau vidul dintre linii.
