ochilor lui J.L.B.
Pe când își moșea încă progeniturile printre rafturile bibliotecii din turn, singur ca frunza acățată de un păianjen printre ființele-i prăfuite, dragi mai mult decât ochii din cap, îi dăduse deja metaforei. Ca și cum știința trecutului îi deschidea viziunii; ca și cum în știința trecutului ar fi întrezărit fosilele viitorului.
După ce s-au stins, treptat și iremediabil ca o intrare în labirint, își vorbea carțile, cânta amuzat și nemuritor gloria intrepidului Ahile și-a olimpicei țestoase, citând pe alocuri, ironic și din memorie, vreun șlefuitor de lentile, în timp ce, prin ceață, vedea limpede cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu