Roșu

S-au privit scurt și-au pufnit în râs. Cuplul de îndrăgostiți din spatele lor n-avea ochi și pentru ele. Mai era o bătrânică prea puțin interesată de chicotele celor două puștoaice și obișnuita masă de oameni fără chip, fără timp, fără reacție.

La volanul mașinii albastre, prima din șirul oprit la trecerea de pietoni, o doamnă plinuță, cu ochelari parcă, își sprijinea într-un cot, de geamul din stânga, o mimică de zile mici toată numai oboseală și tristețe, singurătate și dezgust. Pe scaunul din dreapta, brun și ochios foarte, în mărime naturală, un fantastic urs de pluș zâmbea a râde cu nevinovăția și naturalețea unui prunc gargantuesc gâdilat de prea mica-i centură de siguranță.

Nu tu domn stilat aruncând ocheade amorezate peste umăr, nu tu copil neastâmpărat jucându-se cu bricheta de pe bord, nu tu stivă de dosare cu cifre puzderii sau de pachete mirosind proaspăt a shopping; nu tu sticle de vin sau alimente alese pe sprânceană,  nu tu cărți, calculator  sau alte amăgeli - pe scaunul din dreapta față: ditamai moș Martin.

Aș fi râs și eu în fața incongruității dacă nu m-ar fi ținut  în frâu o întrebare:  câtă lehamite  și cât curaj, câtă sinceritate îi trebuie cuiva să-și ia singurătatea de guler și s-o plimbe așa, ca pe urs, expunând-o fără milă chicotelilor adolescente și indifereței lumii doar doar o intra la apă de rușine?

La colț de stradă

Sunt din nou în întârziere. E adevărat că astăzi am motive: mi-a luat 20 de minute să-mi rad o barbă lungă și țâfnoasă de șase săptămâni și, colac peste pupăză, deși n-aveam nici timp nici obiceiul respectiv, m-am așezat la masă și-am luat un mic dejun cu ceai de fructe de pădure îndelung și temeinic infuzat și o felie de pâine prăjită frumos ornată cu dulceață de căpșuni. Când, odată festinul terminat, m-am dumerit că mai trebuia pe deasupra să-mi și perii pantofii nefericiți de lunga plimbare prin pădure de saptămâna trecută îmi mai rămâneau vreo zece minute până să-ncep programul și vreun sfert de oră de mers în ritm alert până la serviciu. Mi-am periat deci cu dragoste poprită pantofii și am luat-o la fugă spre muncă gândind probabil că efortul la care catadicseam în fine să mă supun îmi va spăla câtuși de puțin conștiința. 

Ies dar din casă și de pe strada mea, trec bulevardul strecurându-mă în goană printre mașini, în fața alimentarei dau să cotesc la stânga și mă pomenesc că-mi proptesc privirea în ochii unui domn la vreo patruzeci de ani nu prea bine îmbrăcat dar nici prea rău, cu șapcă de baseball și cu o sticlă de bere în mână. Unde, până să-l deranjez eu cu privirea mea involontar uimită și indiscretă, domnul meu se deda tacticos și tandru plăcerii dumisale, numai ce-l văd că se-mbujorează instantaneu ca și cum obraji-i de-abia atunci ar fi băgat de seamă răceala aspră a dis-de-dimineții. 

Îl las în urmă stânjenit, fără să știe, fără să știm de ce îi zâmbesc, și îmi continui drumul liniștit, agale.