tag:blogger.com,1999:blog-6322851221706658702024-02-20T02:15:11.770+02:00Exerciții de identitate"L'autre, c'est moi"(Arthaud Rimbur).Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.comBlogger10125tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-23863431691832225272013-10-26T13:46:00.000+03:002015-10-16T15:01:37.743+03:00Un fumCuvintele se descompuneau pe balustradă<br />
unul câte unul<br />
se rostogoleau spre marginea balconului<br />
rotunde silabele<br />
toate numai una<br />
<br />
”Dacă mă atingi acuma,<br />
nu mai avem nevoie de chibrite o viață-ntreagă„<br />
<br />
Vocea ei călărea pe spinarea unui melc răgușitCiprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-9232588058381017302011-03-01T12:55:00.018+02:002011-04-04T17:04:18.716+03:00Bufnița și oglinda<style>
@font-face {
font-family: "Times New Roman";
}@font-face {
font-family: "Kartika";
}@font-face {
font-family: "Garamond";
}@font-face {
font-family: "Comic Sans MS";
}p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal { margin: 0cm 0cm 0.0001pt; font-size: 12pt; font-family: "Times New Roman"; }p.MsoFootnoteText, li.MsoFootnoteText, div.MsoFootnoteText { margin: 0cm 0cm 0.0001pt; font-size: 10pt; font-family: "Times New Roman"; }span.MsoFootnoteReference { vertical-align: super; }table.MsoNormalTable { font-size: 10pt; font-family: "Times New Roman"; }div.Section1 { page: Section1; }ol { margin-bottom: 0cm; }ul { margin-bottom: 0cm; }
</style> <br />
<div style="text-align: right;"><span style="font-size: x-small;"><i>Warum bin ich ich und warum nicht du? </i> </span></div><div style="text-align: right;"><span style="font-size: x-small;">Wim Wenders, </span><span style="font-size: x-small;"><i>Der Himmel über Berlin</i></span></div><div style="text-align: right;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">O să spuneți că-i o glumă. Iar eu n-am puterea să vă contrazic. Cei mai critici dintre domniile voastre o să-i lipiți numaidecât în coadă un adjectiv răutăcios. Eu am să mă abțin să vă suflu care: <i>profession oblige</i>. O să fie vreo doi care-o să invoce în treacăt și derâdere ce știu eu ce principii hermeneutice, niscaiva stereotipuri, vreo lehamite de trucuri metadiscursive. Eu am să mă prefac că-i aud și că mă lasă rece. Ori că-mi pasă dar că-s tare de urechi. N-am să protestez. N-am să pretind că ceea ce scriu e o copie conformă realității dar nici că nu e. Frontierele-s poroase. Realitatea, nu-i vorbă, e-o lulea. Judecați și domniile voastre.</div><div style="text-align: center;"><br />
*</div><div style="text-align: justify;">Domișoara era înaltă și dulce cât cuprinde. Piciorul tras ca prin inel și strecurat galeș dar cumpătat prin ochii mari ai ciorapului de mătase. Geana rimelată duios, obrazul făinat subtil, sprânceana creionată destoinic... I se citea pe față o spaimă, iar spaima eram eu. Eu, o barbă severă de câteva zile, o gură acră de câteva ore, pasămite de la atâta stat pe scaun și ascultat considerații docte despre autorii pe care cu exact atâtea ore în urmă încă-i mai iubeam - îmi pare. Ea trage subiectul, eu cu ochiul, ea vorbește, eu observ:</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- Subiectul?</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- legenda lui ulenspigăl<i> </i>de șarl de coster prefața bufniței</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- Aveți nevoie de câteva minute de pregătire? Nu? Atunci, vă rog...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- bufnița bubulus bub semnatarul fictiv al prefeței la a doua ediție a capodoperei scriitorului belgian revelează vechea etimologie a poreclei ulenspigăl și se arată indignată de noua interpretare dată de scriitor ea îi reamintește că ulenspigăl încă în istorioarele comice în care apăruse personajul prin secolul al XIV-lea însemna bufniță și oglindă înțelepciune și comedie și nu precum dorește de coster în interpretarea sa flamandă oglinda voastră oglinda prostiei ridicolului și crimelor unei epoci </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh47Kt1k3zVyNc80mzXPb88fEBXTqat4si04y0LWao5h9ZUxefV7qeNIrv9p_SvNPlXxkodEA4FOkJW7K190H2c6gJ1KypN_zpi5CyuwAWG1fFMap6W_UCvrJX-OjiuudLkM8aTkPNOK-nH/s1600/Ulenspiegel.gif" imageanchor="1" style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh47Kt1k3zVyNc80mzXPb88fEBXTqat4si04y0LWao5h9ZUxefV7qeNIrv9p_SvNPlXxkodEA4FOkJW7K190H2c6gJ1KypN_zpi5CyuwAWG1fFMap6W_UCvrJX-OjiuudLkM8aTkPNOK-nH/s400/Ulenspiegel.gif" width="261" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><i>Ulenspiegel</i>, Antwerpen 1580 (ed. Loek Geeraedts).<br />
<div class="resultat_img"><span class="imgContner" style="background-image: url("/ark:/12148/btv1b8404746q.thumbnail"); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;" title="Image(s). "> <span class="picto"> </span> </span> </div><span class="titre_primaire">Ulenspiegel copil. </span> </td></tr>
</tbody></table>Aici domișoara se opri din vorbă să-și tragă suflarea. Remarcasem deja, din lungimea frazei, din profunzimea decolteului, că avea o suflare lungă de o poștă și remarcam acum că livrarea la termen îi era aidoma de lentă. <i>Mais qu'importe?</i> Sânu-i tremura-n decolteu vioi și cafeniu precum vrabia-n ram și asta-mi dădea de gândit. Mult. Probabil de aceea n-aveam ochi pentru cuvinte.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- bufnița de coster autorul veritabil al prefaței acest acuzat acuzator prezintă ironic înțelepciunea ca fiind sinonimă cu prudența burgheză sub pana scriitorului pasărea de noapte capătă noi atribute devine o ființă guvernată de viclenie și putere simbolul calomiatorului laș al seductorului fără scrupule al negustorului necinstit al hoțului abil ne reîntoarcem deci la mesajul inițial al legendei vezi oglinda voastră </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Un cuvânt pe muchie și-s smuls din contemplare. O opresc să-și tragă răsuflarea. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- Cum adică „vezi oglinda voastră”? Cine să vadă, domnișoară? </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><i>Silence</i>. Am privit-o în ochi. Se uită la mine, dar vede... naiba știe ce vede... Nu pe mine. Nu-i aici, e aiurea. S-a uitat la mine și mi-a răspuns de parcă ar fi citit din carte.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- vedeți oglinda dumneavoastră și la toposul bufonului baroc...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Liniște. De data asta n-am oprit-o eu. Nu intenționat. Vreau să spun că n-am zis nimic. Trebuie însă că privindu-mă cu ochii aceia machiați de pitonisă locală a pierdut pentru o clipă din vedere cartea din care-mi citea trecutul. Sau poate că ceea ce vedea în ochii mei, pe care-i privea încă fără să-i vadă, nu mai corespundea cuvintelor ei. Mie în schimb mi se părea că eram spectatorul unic al unei comedii în care aveam rolul principal, deși nu eram pe scenă:</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">- ne reîntoarcem deci la mesajul inițial al legendei vezi (Să fi înțeles că nu mă derajează, dar chiar deloc, că mă tutuiește?) oglinda voastră (Că nu faptul că mă tutuiește mă deranjează? Că tu-ul acela presimțit în verbul la persoana a doua singular, dac-ar fi fost mai mult decât o eroare, o neînțelegere, un automatism, mi-ar fi lăsat o șansă, ne-ar fi lăsat o șansă?) și la toposul bufonului baroc denunțând meschinăria sufletului omenesc (Că ceea ce spune, și cum o spune, mă înspăimântă?) dealtminteri, ambiguitatea constitutivă prefeței și identitficarea subtilă dintre autor și bufniță (O ascult siderat cum își spune replica, cum îmi recită fraza ca un automat reglat după pulsul gândirii mele. Privesc încremenit cum pe panta dulce a piciorului său lung cuvintele mele se rostogolesc ca-ntr-un abis, fără ecou) dau de înțeles (Se rostogolesc fără sens. Fonem după fonem. Silabă după silabă. Automat.) că ulenspigăl însuși beneficiază de un caracter echivoc el, nebunul ce demască nebunia lumii (Sibilă în transă ce mă știe pe de rost. Cuvânt cu cuvânt. Rid cu rid. Oglindă de iarmaroc ce te spune pe dinafară.) va fi judecătorul oglinda bufnițelor bugheze și totodată întruchiparea acestei lumi (dezbrăcată de panta dulce a piciorului său lung, de cuibul cald și bronzat al corsajului, de farduri și mascări, de ritmul conjugal de monoton: ecce homo! eu și cuvintele mele. oglinda mea. bufnița mea. fără ecou. fără sens. rostogolite împotmolite mototolite gâtuite gâfâite cuvintele, ea și cuvintele. eu și cuvintele gâfâite gâtuite mototolite împotmolite rostogolite. am întâlnit pe cineva făcut din cuvintele mele și iată acel cineva m-a făcut pe mine din vorbe. am devenit oameni de litere și de cuvinte. o masă compactă de cuvinte în care eu nu știe de tu, tu nu știi de noi, noi nu se știe unul pe altul. cuvinte cu piciorul tras ca prin inel și strecurat galeș dar cumpătat prin ochii mari ai ciorapului de mătase, cu geana rimelată duios, obrazul făinat subtil, sprânceana creionată destoinic citind din memorie și pe de rost cuvintele fade și fără înțeles născute în mintea plictisită a unor cuvinte cu barbă severă de câteva zile, cu gura acră de câteva ore... </div><div style="text-align: center;"><br />
*</div><div style="text-align: justify;">Dacă-mi iau inima-n dinți și vă spun că nu-mi amintesc cum am scos-o la capăt, iar n-o să mă credeți. O să-mi împrumutați gânduri și scopuri pe care nu le am. Iar eu n-am să pot să le refuz. Și chiar am să mă prefac recunoscător că m-ați criticat, că mi-ați dat din timpul vostru, că m-ați citit până la sfârșit. Până la sfârșitul transei, unde cuvintele, domnișoara și eu dispăruserăm fără urmă.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-79122641285853527242010-12-19T07:05:00.007+02:002010-12-26T14:45:00.421+02:00Night-shop<div style="text-align: justify;">- Mi-a rămas urmă pe frunte timp de un an... De la căldură. Știi unde lucram?</div><div style="text-align: justify;">- La...</div><div style="text-align: justify;">- La furnal... da... la furnal... Zece ore pe zi. Aveam salariu de cincizeci de mii. Treizeci și șase plăteam chirie. Rămâneau paișpe mii. Cinci mii abonamentul la autobuz... Și din nouă mii, trebuia să mănânc, să trăiesc, să-mi iau nevastă, să-ntrețin o familie...</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Eu n-am cerut decât trei chifle. Până am cautat banii în portofel, domnișoara mi-a zâmbit cu îngăduință, înclinând din cap înspre bărbatul de treizeci și cinci de ani, ca și cum ar fi compătimit la soarta amândoura. Soarta mea, a celui rătăcit într-un night-shop la patru și jumate dimineața pentru a-și astâmpăra foamea, soarta lui, a celui venit să fure o oră din tainul insomniei...</div><div style="text-align: justify;"><br />
<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi4i7qB7Ctu0TC8rfFOqIOdaxPF6ItCJzYOE6uzEUmmOMCnu9cGFimFKIJnap06gvkHI1GBPPEgjHQV8SoRZ2-J026yIVKsbehn_uAX-Btz8OTIwIuChnup22k9Zot_teY9kAFKds10jTu8/s1600/DSCN4133.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi4i7qB7Ctu0TC8rfFOqIOdaxPF6ItCJzYOE6uzEUmmOMCnu9cGFimFKIJnap06gvkHI1GBPPEgjHQV8SoRZ2-J026yIVKsbehn_uAX-Btz8OTIwIuChnup22k9Zot_teY9kAFKds10jTu8/s320/DSCN4133.JPG" width="320" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">Înainte cu 14 minute și 35 de secunde. </td></tr>
</tbody></table>- Eu n-am votat.... Tu ai votat? Să votezi pentru ăștia...<br />
<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am băgat restul în buzunar și-am ieșit înapo<span class="accented">i</span>nd zâmbetul vânzătoarei. Noaptea era geroasă, iar zăpada sticlea ca-ntr-un documentar despre diamantarii din Anvers. <span style="font-family: inherit;">În dreptul </span><span class="def" style="font-family: inherit;" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt">geamiei</span><span style="font-family: inherit;">, pest</span>e drumul pe mijlocul căruia mergea cu aproximație și fără convingere un oarecare, doi tineri beau vin și înjurau divinatea, tustrei clocotind de ură și de râs.</div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-75607467348862788392010-12-08T11:53:00.075+02:002011-03-01T11:49:18.311+02:00Revanșa aXolotlului (1)<div style="text-align: right;"> <span style="font-size: x-small;">„Il est assez singulier […] que les animaux auxquels </span><br />
<span style="font-size: x-small;">on attribuait autrefois la propriété fabuleuse de résister </span></div><div style="text-align: right;"><span style="font-size: x-small;">aux flammes aient réellement celle de résister à la gelée” </span></div><div style="text-align: right;"><span style="font-size: x-small;">(G. Cuvier, <i>Recherches sur les reptiles douteux</i>)</span></div>Dragă Julio,<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">Mi-a luat ceva timp până să-nțeleg că axolotl nu-i doar un cuvânt ce dă din coadă misterios și obsedant aidoma unui zeu aztec. Că axolotl e mult mai mult și mult mai puțin, în funcție de izvoare.</div><br />
<div style="text-align: justify;">Bernardino de Sahagún, savant dar teolog, misionar dar antropolog „avant la lettre”, într-o <i>Istorie generală a lucrurilor din Noua Spanie </i>(VII, cap. 2), îl prezenta drept ultimul avatar al fratelui geamăn al lui Quetzalcoatl, Xolotl, zeu fricos pâna la schizofrenie, capabil de metamorfoze nu foarte inspirate pentru a scăpa de la moarte. Francisco Hernandez, botanist și medic personal al regelui inchizitor Filip al II-lea, îl prefera fript, la grătar sau fiert cu ardei iute și alte mirodenii.<br />
<br />
Dar desigur, toate astea, tu le știi prea bine. Ai aflat presupun și că, unde soldații lui Cortés (dublu altcum nefericit al Șarpelui-cu-pene) nu se dăduseră nici ei în lături de la asemenea bucate alese, Alexander von Humboldt și Georges Cuvier, căruia savantul german îi dăruia, prin 1804, două exemplare la întoarcerea sa din America, aveau să se dea în vânt după „dubioasa reptilă” iscând polemici ce încă mai tulbură apele zoologiei, stafii ce bântuie cu-ncăpățânare lumile literare.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="text-align: left;"></div><table align="center" cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjNdCr_9Iyd79wIdXMfxN6YRl_7Y1bOScs7xdQxlTt22xrWevJXA9YCkvGXKNlAmGo1XeeXuJLg79sItHD8Il2cCiqWEzzW31waLEu5BEt1c_VjFGMb0lzAzY0PvbvvNZeW44i_LX-fEzth/s1600/Codex+Fej%25C3%25A9rv%25C3%25A0ri-Mayer+page43.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjNdCr_9Iyd79wIdXMfxN6YRl_7Y1bOScs7xdQxlTt22xrWevJXA9YCkvGXKNlAmGo1XeeXuJLg79sItHD8Il2cCiqWEzzW31waLEu5BEt1c_VjFGMb0lzAzY0PvbvvNZeW44i_LX-fEzth/s320/Codex+Fej%25C3%25A9rv%25C3%25A0ri-Mayer+page43.jpg" width="317" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container"><tbody>
<tr></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><span style="font-size: x-small;">Xolotl, zeul cu cap de câine. Codexul-calendar aztec Fejérváry-Mayer, p. 43.</span><br />
<span style="font-size: x-small;">Epoca precolumbiană. (FAMSI - Akademische Druck - Graz)</span> </td></tr>
</tbody></table></td></tr>
</tbody></table>N-am de gând să te plictisesc reamintindu-ți detalii de-o pedanterie cu atât mai greu de asumat cu cât sunt detalii pe care nu le cunoșteam și, dacă e să fiu sincer, nu-mi trezeau câtuși de puțin interesul la data primei mele întâlniri, întâmplătoare și fără consecință - credeam eu-, cu axolotlul tău.<br />
<br />
Deși, în zilele mele de concesii metafizice (de regulă cele cu soț), nu-mi vine greu să-mi imaginez un Pitagora tandru lăcrimând la auzul lătratului amicului său mort și reîntrupat în dulău, ideea unei metempsihoze telepatice pe fond de simpatie și afinități intime (sau doar vag panamericane) între un narator argentinian rătăcit în acvariul din <i>Jardin des Plantes</i> și un batracian mexican blocat pe veci (aproape) în stadiul larvar mi se părea ridicolă. Înțelegi că n-am dat multă importanță povestioarei tale și că mi-am permis să surâd îngăduitor obsesiei reciproce a celor doi protagoniști înainte să-ntorc pagina. Era însă deja prea târziu. <br />
<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container"><tbody>
<tr></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><br />
</td></tr>
</tbody></table>După vechiu-mi obicei, neghiob ca mai toate repetițiile consimțite din viață, citeam la vremea aceea mai multe cărți deodată. O superstiție solidă îmi servea de principiu: omul, îmi spuneam, are față de ceilalți datoria să se instruiască și față de sine cea de a nu se pierde în iluziile celorlalți. Drept care găseam înțelept și echitabil să frecventez cât mai multe dar să nu iubesc nici una. În fine, nu trebuie să-ți explic tocmai ție, singura ființa care mă cunoaște ca pe sine însăși, că desfrâul ăsta intelectual nu era decât o compensație, doctorală pe cât cu putință, menită să calmeze frustrări de altă natură.<br />
<br />
Pe masa din bucătărie, deci, printre mâncăruri și sticle începute, <i>Unchiu' Benjamin </i>de<i> </i>Claude Tillier ultimul roman libertin francez, apărut oarecum anacronic în același an cu <i>Crimele din Rue Morgue</i> dar plin de vervă polemică, de bun simț ateu și căldură umană. Pe birou, deasupra unui teanc inform de facturi și examene necorectate, <i>Legenda Pendragon</i> (1934), capodoperă debordând de umor și erudiție, cu ezoterisme elevate, premoniții rizibile și povești cu fantome, a cărturarului maghiar Antal Szerb. În sufragerie, pe pervazul geamului dând spre terasa pe care-o împart c-un vecin norvegian, singura ediție, incompletă, a <i>Operelor complete </i>ale lui Borges (Buenos Aires, Emecé, 1974). Pe etajera din baie, sub pat, la căpătâi, altele pe care le vizitam mai mult sau mai puțin cu regularitate și pe care nu le-am citit niciodată din scoarță-n scoarță. Un mic flirt pe ici pe colo, un surâs cu subînțeles cât să poată plasa omul în conversațiile cu colegii un „recitindu-l pe Ghelderode” sau un „adâncindu-mă din nou în paginile lui Lautréamont” cu conștiința curată. </div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"></div><div style="text-align: justify;"><br />
<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgOjJ39esV0BTfpXO6wmuITFrZQ3ovbPTerUJWB6ClUMvwbhV088ZdrGWfaxrEsSPPc8eTGHpcrP30v69XOOCIGuMhkG-6E8L_0keY7DXYojzw-x7WWBe8Lh1GAt0QuYJFQw315vaClTrMP/s1600/ConsulterElementNum-3.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgOjJ39esV0BTfpXO6wmuITFrZQ3ovbPTerUJWB6ClUMvwbhV088ZdrGWfaxrEsSPPc8eTGHpcrP30v69XOOCIGuMhkG-6E8L_0keY7DXYojzw-x7WWBe8Lh1GAt0QuYJFQw315vaClTrMP/s400/ConsulterElementNum-3.jpg" width="254" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><span style="font-size: x-small;"><i>Discurs veritabil al unui evreu rătăcitor ce susține </i></span><br />
<span style="font-size: x-small;"><i> </i></span><span style="font-size: x-small;"><i>cu cuvinte </i></span><span style="font-size: x-small;"><i>probabile </i><i>că a fost prezent să-l vadă </i></span><br />
<span style="font-size: x-small;"><i>crucificat pe Isus </i></span><span style="font-size: x-small;"><i>Hristos & a rămas în viață </i></span><br />
<span style="font-size: x-small;"><i>până în prezent</i>.</span><span style="font-size: x-small;"><i> </i></span><span style="font-size: x-small;">Bordeaux, 1609. </span><br />
<span style="font-size: x-small;">Bibliothèque nationale de France.</span><br />
<span style="font-size: x-small;"> </span></td><td class="tr-caption" style="text-align: center;"></td><td class="tr-caption" style="text-align: center;"></td><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><span style="font-size: x-small;"></span></td><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><br />
</td><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><br />
</td></tr>
</tbody></table>Și iată-mă într-o zi, puțin după întâlnirea cu amfibianul, pe urmele unchiului Benjamin, tămăduitor cu diplomă și doctor în poznele tinereții, în drum spre... tavernă (nu mai știu exact încotro o apucase, țin însă bine minte unde a ajuns) unde-l așteptau tovarășii lui, o adunătură veselă de filozofi bahici care mai de care mai adânc cunoscători în tainele licorilor.<br />
<br />
Trecând noi printr-un sat și fiind dumnealui pus pe șotii ca întotdeauna numai ce mă pomenesc că se dă drept Ahasvérus, „le juif errant”, evreul rătăcitor, născut cu era odată, colindând veac de veac lumea și pizmuind până și ideea obștescului sfârșit. Un nemuritor cu trupul, sperând în van la dovada nemuririi sufletului. Sătenii, săraci până și cu duhul, îl cred pe cuvânt, îi dau de mâncare, de băut, iar Benjamin îi amețește cu povești, le promite și săvârșește minuni dintre cele mai de necrezut: medic priceput, îi pune la loc maxilarul unui țăran ce se dădea de ceasul morții, erou legendar, dă pe nerăsuflate peste cap vreo șapte jumătăți de vin alb, din cel bun pasămite.<br />
<br />
<span style="font-size: x-small;"> </span>M-am minunat și eu. Am dat să caut legenda evreului uitat de moarte, dar înainte să m-afund în cercetări mi-am adus aminte de-o carte de-a lui Gaston Paris despre miturile evului mediu pe care-o răsfoisem cu ce știu eu ce prilej. Din ea aveam să aflu nu numai că legenda, veritabilă, fusese întradevăr una cu succes la public ci, mai ales, că se cunosc trei supraviețuitori legendari ai săptămânii patimilor.<br />
<br />
Un anume Malc, strajă a marelui preot fariseu, condamnat la nemurire pentru că l-ar fi lovit pe Isus.<br />
<br />
Nefericitul Johannes Buttadeus, faimos și îndoielnic scutier al lui Charlemagne, numit „Bedeus” de sașii din zona Sibiului și „Juan de los Tiempos” de către Calderón, surghiunit pe veci fiindcă l-ar fi îmbrâncit pe Fiul Omului când acesta abia-abia își mai târa crucea. (O variantă a legendei prentinde că îmbrâncindu-l i-ar fi strigat „hai mișcă, du-te la moarte!”, la care Isus ar fi răspuns, nu fără ironie, „eu merg la moarte, dar tu n-ai să ajungi nicicând la Judecata de Apoi”.)<br />
<table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: right; text-align: right;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgYjqoAvAIOTla1qKn-_xrNB3szvnE5IPvRCqY9Ua6xZiAIUpNODS0PDnEggkc6-vD1vWfwZIo1XwRDhLMxuuax6PG3BZ5CUbYSCYpesdSFTU9sv2SzdYI1Ai181qOaf3dnUdga97-TsTG9/s1600/The+entrance+to+the+Eternal+Jew+exhibition+at+the+North-West+Hall+at+the+Vienna+Railway+Station.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="245" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgYjqoAvAIOTla1qKn-_xrNB3szvnE5IPvRCqY9Ua6xZiAIUpNODS0PDnEggkc6-vD1vWfwZIo1XwRDhLMxuuax6PG3BZ5CUbYSCYpesdSFTU9sv2SzdYI1Ai181qOaf3dnUdga97-TsTG9/s400/The+entrance+to+the+Eternal+Jew+exhibition+at+the+North-West+Hall+at+the+Vienna+Railway+Station.jpg" width="400" /></a></td></tr>
<tr style="font-family: inherit;"><td class="tr-caption" style="text-align: center;"><div><span style="font-size: x-small;">Intrarea expoziției </span><span style="font-size: x-small;"><i>Der ewige Jude</i> (<i>Evreul etern</i>). </span><span style="font-size: x-small;">412.300 vizitatori. </span><span style="font-size: x-small;">Viena, 1938.</span><br />
<span style="font-size: x-small;"> <span style="font-family: inherit;">Expoziția</span></span> stigmatiza trăsăturile <span style="font-size: x-small;">nemuritoare ale evreilor </span><span style="font-size: x-small;">ilustrându-le cu exemple </span><br />
<span style="font-size: x-small;">grăitoare cunoscute de toți precum Chaplin și Trotsky </span></div><div><span style="font-size: xx-small;">(</span><span lang="EN-GB" style="font-size: xx-small;">Courtesy of the Holocaust Education & Archive Research Team <a href="http://www.holocaustresearchproject.org/">www.HolocaustResearchProject.org)</a></span></div></td></tr>
</tbody></table><div style="text-align: left;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Și Iosif Cartaphilus, portarul lui Ponțiu Pilat, mult prea curios pentru a lipsi de la o răstignire. (Dacă e să dăm crezare călugărului cronicar Matthieu Paris, pe la 1229, Cartaphilus trăia încă, liniștit și apreciat pentru smerenia sa, undeva în Armenia.)</div><div style="text-align: left;"><br />
</div><div style="text-align: left;"><div style="text-align: justify;">La ultimul nume ai tresărit de bună seamă amuzat. Și eu îl cunoșteam. L-am regăsit cu ușurință într-o povestire a lui Borges: proprietarul lui devenise, ca și cum s-ar fi conformat unei etimologii apocrife pe jumătate latină pe jumătate greacă, un anticar, un <i>carta</i> <i>φιλος</i>, un iubitor de cărți cu trăsături vagi, „descurcându-se cu fluență și ignoranță în mai multe limbi”. Titlul povestirii, prima din <i>Aleph</i>, era (ții minte fără doar și poate) „Nemuritorul”, iar bătrânul Cartaphilus dispărea înghițit de mare la câteva rânduri doar după ce apăruse. </div><br />
<div style="text-align: justify;">Avea însă să se reîntoarcă sub o altă înfățișare și aducând cu sine din adâncuri o vietate albă și informă pe care-o dădusem deja uitării. Axolotlul. </div></div><div style="font-family: inherit;"><br />
(va urma)</div><div style="text-align: left;"></div></div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-14621682547503694072010-11-21T19:44:00.009+02:002011-08-10T11:51:08.175+03:00Aberații sferice<div style="text-align: justify;"><div style="text-align: right;"><span style="font-size: x-small;"><span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt">„ABERÁȚIE<b>,</b> <i>aberații,</i> <abbr class="abbrev" title="substantiv feminin">s. f.</abbr> <b>2.</b> Defecțiune a unui sistem optic, </span></span></div><div style="text-align: right;"><span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt"><span style="font-size: x-small;">care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc.” </span></span></div><div style="text-align: right;"><span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt"><span style="font-size: x-small;">(Dicționarul explicativ al limbii române, 2009)</span></span></div><div style="text-align: right;"><span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt"><span style="font-size: x-small;"> </span> </span></div>Într-o zi noroasă de noiembrie, o Sferă, nu prea înaltă dar cu destulă influență în anumite cercuri savante, îndeletnicindu-se cu lectura unei noi ediții a <i>Operelor</i> lui Spinoza, ediție ce-i picase ca din cer undeva la un târg de carte, dădu peste un pasaj parcă predestinat: <i>„</i><span class="citation"><i>nimeni nu poate să-i reproșeze lui Dumnezeu că l-a înzestrat cu o natură plăpândă sau un suflet fără vlagă. Cât de absurd ar fi, nu-i așa, ca cercul să se plângă de faptul că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu proprietățile sferei”</i>. </span></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><div style="text-align: right;"></div><div style="text-align: right;"><br />
</div><table cellpadding="0" cellspacing="0" class="tr-caption-container" style="float: left; margin-right: 1em; text-align: left;"><tbody>
<tr><td style="text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigpzOMPw21AhyCBzVHiOmYJKehHsZ3sLJi-_jgb1dTmtY0v-RJOA9zzh3J7vrDZy4ZKtmugzyyvX4DmccvroUHP4lA7XcA3eNr075DWisoTA8JhVXKgyOEhK5PhB_RzirDKdz_I4BS4Jdg/s1600/SferaAberanta1.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; margin-bottom: 1em; margin-left: auto; margin-right: auto;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigpzOMPw21AhyCBzVHiOmYJKehHsZ3sLJi-_jgb1dTmtY0v-RJOA9zzh3J7vrDZy4ZKtmugzyyvX4DmccvroUHP4lA7XcA3eNr075DWisoTA8JhVXKgyOEhK5PhB_RzirDKdz_I4BS4Jdg/s400/SferaAberanta1.jpg" width="225" /></a></td></tr>
<tr><td class="tr-caption" style="text-align: center;">Sferă meditând la locul omului în univers.<br />
Varietate japoneză.<br />
<a name='more'></a>(Daisho-in, Miyajima, 2008)</td></tr>
</tbody></table><span class="citation">Acum, nu că ar fi fost orbită de-un orgoliu nemăsurat și nici c-ar fi îndrăznit să atace frontal argumentația filozofului, dar brutalitatea acestuia o dădu peste cap, după ce o făcuse </span><span class="citation">totodată</span><span class="citation"> </span><span class="citation">să-și piardă și stăpânirea de sine și centrul de greutate</span><span class="citation">. N-avea nimic împotriva Cercului, dimpotrivă îl considerase întotdeauna cu tot respectul datorat unei rude apropiate, puțin înapoiată e drept</span><span class="citation"> (nimeni, cu toată bunăvoința, n-ar fi putut să-i treacă cu vederea lipsa de profunzime, profilul fără consistență)</span><span class="citation">, </span><span class="citation">oricum</span><span class="citation"> rudă. </span><br />
<span class="citation">- Dar să sugerezi că omul trebuie să se mulțumească cu ceea ce are, gândea Sfera, înseamnă să-l condamni </span><span class="citation">nu numai </span><span class="citation">pe cel slab la a rămâne slab dar și pe cel viguros la a fi privat de considerația și respectul cuvenit poziției sale superioare. </span><br />
<br />
<span class="citation"></span><br />
<span class="citation"> </span><br />
<span class="citation">Fără a sta pe gânduri, puse cartea pe etajeră, făcu un tur prin bucătărie de unde se întoarse cu o poftă de nestăvilit de a se cufunda în gândurile lui Pascal care, </span><span class="citation">după toate probabilitățile</span><span class="citation">,</span><span class="citation"> rezona cu convingere Sfera, </span><span class="citation"> datorită trecutului său de matematician, intuia dedesubturile sufletului omenesc mult mai distinct decât un simplu șlefuitor de lentile. Într-adevăr, din capitolul „Omul situat între două infinituri” avea să afle, pentru liniștea ei sufletească, că universul însuși „<i>e o sferă infinită cu centrul pretutindeni, cu circumferința niciunde”</i>. </span></div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-78719732893480696962010-11-10T17:48:00.002+02:002011-03-27T18:43:00.929+03:00Roșu<div style="text-align: justify;">S-au privit scurt și-au pufnit în râs. Cuplul de îndrăgostiți din spatele lor n-avea ochi și pentru ele. Mai era o bătrânică prea puțin interesată de chicotele celor două puștoaice și obișnuita masă de oameni fără chip, fără timp, fără reacție.</div><br />
<div style="text-align: justify;">La volanul mașinii albastre, prima din șirul oprit la trecerea de pietoni, o doamnă plinuță, cu ochelari parcă, își sprijinea într-un cot, de geamul din stânga, o mimică de zile mici toată numai oboseală și tristețe, singurătate și dezgust. Pe scaunul din dreapta, brun și ochios foarte, în mărime naturală, un fantastic urs de pluș zâmbea a râde cu nevinovăția și naturalețea unui prunc gargantuesc gâdilat de prea mica-i centură de siguranță.<br />
<br />
Nu tu domn stilat aruncând ocheade amorezate peste umăr, nu tu copil neastâmpărat jucându-se cu bricheta de pe bord, nu tu stivă de dosare cu cifre puzderii sau de pachete mirosind proaspăt a shopping; nu tu sticle de vin sau alimente alese pe sprânceană, nu tu cărți, calculator sau alte amăgeli - pe scaunul din dreapta față: ditamai moș Martin.<br />
<br />
Aș fi râs și eu în fața incongruității dacă nu m-ar fi ținut în frâu o întrebare: câtă lehamite și cât curaj, câtă sinceritate îi trebuie cuiva să-și ia singurătatea de guler și s-o plimbe așa, ca pe urs, expunând-o fără milă chicotelilor adolescente și indifereței lumii doar doar o intra la apă de rușine?</div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-68204391791263213592010-11-08T13:25:00.001+02:002010-12-19T14:19:30.162+02:00La colț de stradă<div style="text-align: justify;">Sunt din nou în întârziere. E adevărat că astăzi am motive: mi-a luat 20 de minute să-mi rad o barbă lungă și țâfnoasă de șase săptămâni și, colac peste pupăză, deși n-aveam nici timp nici obiceiul respectiv, m-am așezat la masă și-am luat un mic dejun cu ceai de fructe de pădure îndelung și temeinic infuzat și o felie de pâine prăjită frumos ornată cu dulceață de căpșuni. Când, odată festinul terminat, m-am dumerit că mai trebuia pe deasupra să-mi și perii pantofii nefericiți de lunga plimbare prin pădure de saptămâna trecută îmi mai rămâneau vreo zece minute până să-ncep programul și vreun sfert de oră de mers în ritm alert până la serviciu. Mi-am periat deci cu dragoste poprită pantofii și am luat-o la fugă spre muncă gândind probabil că efortul la care catadicseam în fine să mă supun îmi va spăla câtuși de puțin conștiința. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Ies dar din casă și de pe strada mea, trec bulevardul strecurându-mă în goană printre mașini, în fața alimentarei dau să cotesc la stânga și mă pomenesc că-mi proptesc privirea în ochii unui domn la vreo patruzeci de ani nu prea bine îmbrăcat dar nici prea rău, cu șapcă de baseball și cu o sticlă de bere în mână. Unde, până să-l deranjez eu cu privirea mea involontar uimită și indiscretă, domnul meu se deda tacticos și tandru plăcerii dumisale, numai ce-l văd că se-mbujorează instantaneu ca și cum obraji-i de-abia atunci ar fi băgat de seamă răceala aspră a dis-de-dimineții. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Îl las în urmă stânjenit, fără să știe, fără să știm de ce îi zâmbesc, și îmi continui drumul liniștit, agale. </div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-18445758761246621652010-11-05T17:02:00.003+02:002010-12-24T21:35:25.334+02:00„Pietrele chipului”<div style="text-align: right;"><i>ochilor lui J.L.B. </i></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Pe când își moșea încă progeniturile printre rafturile bibliotecii din turn, singur ca frunza acățată de un păianjen printre ființele-i prăfuite, dragi mai mult decât ochii din cap, îi dăduse deja metaforei. Ca și cum știința trecutului îi deschidea viziunii; ca și cum în știința trecutului ar fi întrezărit fosilele viitorului.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">După ce s-au stins, treptat și iremediabil ca o intrare în labirint, își vorbea carțile, cânta amuzat și nemuritor gloria intrepidului Ahile și-a olimpicei țestoase, citând pe alocuri, ironic și din memorie, vreun șlefuitor de lentile, în timp ce, prin ceață, vedea limpede cuvinte.</div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-54407610547403800372010-11-02T07:56:00.003+02:002011-06-05T15:42:11.919+03:00Croitorașul cel viteaz<div style="text-align: justify;">Pe la jumătatea a doua a anilor șaptezeci, cu ajutorul unor secretare din niscaiva întreprinderi de stat, un croitoraș la vreo douăzeci de ani trăgea la xerox, noaptea, pe ascuns și cheltuiala proprie, cărți interzise de orînduirea comunistă. </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">Din cele câteva zeci de titluri (pe acele vremuri cu efect indezirabil, indezirabil de imediat) distribuite amicilor înfometați de imaterialisme cu generozitatea cu care ar fi împărțit, undeva pe cheiurile Dunării, pâine aburindă săracilor, mi-a oferit și mie două acum vreo câțiva ani. Le-am acceptat cu entuziasm pe jumătate prefăcut, dar chiar și acum, după ce timp de câteva luni m-am făcut că le uit într-un colț de debara printre mături, bulendre și sticle de vin deși știam că nu mai prezintă de mult nici un pericol, mă apropii cu băgare de seamă de locul pe care-l ocupă în bibliotecă fără să fi îndrăznit încă să citesc din ele mai mult decât crâmpeie. Și asta în pofida faptului că, la prima vedere, nu au nimic înspăimântător.<br />
<br />
<i>Principes et méthodes de l'art sacré</i> de Titus Burckardt,<i> </i>apărut în aprilie 1976 la editura Dervy-Livres din Paris a fost fotocopiat două pagini pe coală<i>, in-octavo</i>-ul original devenind astfel un <i>in-quarto</i> cu textul nu arareori trunchiat de pripa legătorului clandestin, cu coperți cartonate gri turcoaz și litere aurii încrustate pe muchie. În ceea ce privește <i>Light on the ancient worlds </i>de Frithjof Schuon, în traducerea engleză a Lordului Northbourne („le quatrième du nom”), editat la Londra în 1965, cartea își conservă formatul <i>in-octavo </i>original printr-un truc menit parcă să amplifice conținutul metafizic al coperților negre. Paginile, xeroxate după același sistem, două pe foaie, îi sunt pliate la mijloc, iar extremitățile sunt prinse în cotor în așa fel încât cartea are aparența unei opere imprimate în epoca apusă a „coupe-papier”-ului și de atunci rămasă neatinsă.<br />
<br />
O singură diferență, de unde poate și teama mea caraghioasă : dincolo de paginile (cele două pe care am avut îndrăzneala să le citesc) argumentând pătimaș în favoarea unității spirituale a civilizațiilor străvechi și a absurdității refuzului de către omul modern a Revelației divine, unica în stare să-l scoată din mocirla existenței pământești, ei bine, în spatele acestor pagini, arma albă a amatorilor de publicații vechi n-ar descoperi, amenințare extremă, decât albul spălăcit de timp al hârtiei de proastă calitate. Infinitul sau vidul dintre linii.</div>Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-632285122170665870.post-15311128071260494262010-10-29T22:01:00.029+03:002012-08-31T14:44:20.125+03:00Monterroso și eu<div style="color: #cccccc; text-align: justify;">
<div style="text-align: right;">
<span style="font-size: x-small;"><i>Scrierile mici ale marilor scriitori </i></span><br />
<div>
<span style="font-size: x-small;"><i>ar putea fi numite operete... </i></span></div>
</div>
<div style="text-align: right;">
<span style="font-size: x-small;"><i>Dar ce ne facem cu marile opere </i></span><br />
<span style="font-size: x-small;"><i>ale scriitorilor scunzi ? </i></span></div>
<div style="text-align: right;">
<span style="font-size: small;"><br />
</span></div>
<div>
<span style="font-size: small;">Ajung la conferință devreme dar prea târziu, ca de obicei. El e deja înconjurat de filologi care cu idei, care cu chelii, care filozofi, care fără pic de curiozitate, de vreo două domnișoare intrebărețe foarte si niște doamne cuminți ce-i sorb cuvintele ca pe-un lichior de banane. Don Willfrido C. este cel mai de vază critic ce s-a îndeletnicit cu operele marelui scriitoraș condamnat de natură la scurțime căruia eu i-am dedicat, într-un exercițiu de admirație distant ironic, vreo doi ani din viața de student.</span></div>
</div>
<div style="color: #cccccc; text-align: justify;">
<span style="font-size: small;"><br />
</span></div>
<div style="color: #cccccc; text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj-IC_cp02OaNLXnh2Ta9UUJaYYTwJSSTuCwdV6QivYblwBWmh7MxjZqR7f09bcnC3fUnvHcqiJYOPirzmOhWtGo0rVKR28yQkCk5Ltk8EDRSXSiGUq-9jSuAY0XpS8RD-1ddO3O4ZRQKuw/s1600/monterroso-dinosaurio.gif" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj-IC_cp02OaNLXnh2Ta9UUJaYYTwJSSTuCwdV6QivYblwBWmh7MxjZqR7f09bcnC3fUnvHcqiJYOPirzmOhWtGo0rVKR28yQkCk5Ltk8EDRSXSiGUq-9jSuAY0XpS8RD-1ddO3O4ZRQKuw/s1600/monterroso-dinosaurio.gif" /></a></div>
<span style="font-size: small;">Probabil tocmai datorită scurțimii lui, singurul text literar complet pe care-l știu pe de rost îi aparține. Nu la „<a href="http://www.ciudadseva.com/textos/cuentos/esp/monte/dinosau.htm">Dinozaurul</a>” mă gândesc în pofida taliei sale neobișnuite și a faimei ce și-o câștigase la o vreme aclamat fiind ca cea mai scurtă povestire din lumea literară. E drept, măsoară numai 7 cuvinte, altfel spus 43 litere, 6 spații și două semne de punctuație, dar acest renume, acest laconism nu numai că nu i-au folosit ci i-au și dăunat fiindcă, pe deoparte, s-au găsit imediat <a href="http://elcajondesastre.blogcindario.com/categorias/17-micro-relatos.html">autori</a> ce-au transformat toată afacerea într-o competiție ridicolă la sfârșitul careia, întocmai ca într-o nouă dar neautentică aporie greacă cu țestoase și eroi epici, cei din urmă aveau să fie -<i>trebuiau să fie</i>- cei dintâi și, pe de altă parte, pentru că, cuceriți de spiritul acesta competitiv, cititorii, odată </span><span style="font-size: small;">terminată </span><span style="font-size: small;">numărătorea cuvintelor și a literelor, n-au socotit de cuviință să le mai și citească. Și nu, nu la ”Dinozaurul” mă duce gândul, cu toată modestia entuziasmantă a autorului în fața criticilor interesați să afle de e vorba de un basm, o glumă sau un eseu, critici cărora le raspundea, timid și pus pe șotii, că n-are rost să-și mai bată capul, că în ceea ce-l privește răspunsul e simplu, că el n-a vrut să scrie decât un mic roman. Nu, textul pe care-l știu pe de rost, singurul de care vreau și pot să-mi aduc aminte, este altul, prea lung poate, în orice caz mai lung - „Fecunditate”: </span><span style="font-size: small;">„Hoy me siento bien, un Balzac; estoy terminando esta línea.</span><span style="font-size: small;">” („Astăzi mă simt bine, un Balzac: tocmai termin această linie.”)</span></div>
<div style="color: #cccccc; text-align: justify;">
<span style="font-size: small;"><br />
</span></div>
<div style="color: #cccccc; text-align: justify;">
<span style="font-size: small;">Și iată că domnul acesta l-a cunoscut pe Augusto Monterroso (Tito, pentru amicii lui mulți cu nume și titluri celebre, dar și pentru ceilalți, mulți dar fără titluri) i-a fost prieten și tovarăș, critic și apologet. Nu știu de ce, privindu-l din colțul timidității mele, înconjurat de admiratori savanți, mic și afabil, deschis si surâzător, îmi vine în minte o frază de-a lui Tito </span><span style="font-size: small;">: „</span><span style="font-size: small;">Piticii au un al șaselea simț care le permite sa se recunoască de la depărtare.</span><span style="font-size: small;">”</span><span style="font-size: small;"> Am impresia</span><span style="font-size: small;">, așa deodată, </span><span style="font-size: small;">că-l recunosc, c-aș putea să mă duc, să-i pun o mână pe umăr și să-l extrag din cercul acela strâmt, să-i propun să mă-nsoțească într-o braserie din cele mai bune. El m-ar urma încântat </span><span style="font-size: small;">savurând deja în gând o brună belgiană</span><span style="font-size: small;"> în timp ce mi-ar </span><span style="font-size: small;">da vești de la Barbara, nevasta lui Tito</span><span style="font-size: small;">. </span><br />
<br />
<span style="font-size: small;">N-am să-i vorbesc niciodat</span><span style="font-size: small;">ă</span><span style="font-size: small;">, </span><span style="font-size: small;">însă privindu-l de aici din coltul meu </span><span style="font-size: small;">mi-l simt aproape. Îl recunosc </span><span style="font-size: small;">și cred c</span><span style="font-size: small;">ă m-ar recunoa</span><span style="font-size: small;">ște</span><span style="font-size: small;"> : mulțumită celor 160 de centimetri ai lui și în pofida celor 180 ai mei.</span></div>
Ciprian Aiureahttp://www.blogger.com/profile/01490514578465528693noreply@blogger.com0