Aberații sferice

„ABERÁȚIE, aberații, s. f. 2. Defecțiune a unui sistem optic, 

care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc.” 

(Dicționarul explicativ al limbii române, 2009)

 

Într-o zi noroasă de noiembrie, o Sferă, nu prea înaltă dar cu destulă influență în anumite cercuri savante, îndeletnicindu-se cu lectura unei noi ediții a Operelor lui Spinoza, ediție ce-i picase ca din cer undeva la un târg de carte, dădu peste un pasaj parcă predestinat: „nimeni nu poate să-i reproșeze lui Dumnezeu că l-a înzestrat cu o natură plăpândă sau un suflet fără vlagă. Cât de absurd ar fi, nu-i așa, ca cercul să se plângă de faptul că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu proprietățile sferei”. 

Sferă meditând la locul omului în univers.
Varietate japoneză.
(Daisho-in, Miyajima, 2008)

Acum, nu că ar fi fost orbită de-un orgoliu nemăsurat și nici c-ar fi îndrăznit să atace frontal argumentația filozofului, dar brutalitatea acestuia o dădu peste cap, după ce o făcuse totodată să-și piardă și stăpânirea de sine și centrul de greutate. N-avea nimic împotriva Cercului, dimpotrivă îl considerase întotdeauna cu tot respectul datorat unei rude apropiate, puțin înapoiată e drept (nimeni, cu toată bunăvoința, n-ar fi putut să-i treacă cu vederea lipsa de profunzime, profilul fără consistență), oricum rudă. 
- Dar să sugerezi că omul trebuie să se mulțumească cu ceea ce are, gândea Sfera, înseamnă să-l condamni nu numai pe cel slab la a rămâne slab dar și pe cel viguros la a fi privat de considerația și respectul cuvenit poziției sale superioare.



Fără a sta pe gânduri, puse cartea pe etajeră, făcu un tur prin bucătărie de unde se întoarse cu o poftă de nestăvilit de a se cufunda în gândurile lui Pascal care, după toate probabilitățile, rezona cu convingere Sfera, datorită trecutului său de matematician, intuia dedesubturile sufletului omenesc mult mai distinct decât un simplu șlefuitor de lentile. Într-adevăr,  din capitolul „Omul situat între două infinituri” avea să afle,  pentru liniștea ei sufletească, că universul însuși „e o sferă infinită cu centrul pretutindeni, cu circumferința niciunde”.